Mariana Lopes a părăsit Rapid București la cererea sa
CS Rapid București a anunțat luni încetarea colaborării cu handbalista portugheză Mariana Ferreira Lopes, după ce cele două părți au ajuns la un acord pentru rezilierea contractului cu efect imediat. Decizia a venit în urma dorinței exprimate de jucătoare de a-și continua cariera la o altă echipă.
„Clubul nostru și jucătoarea Mariana Lopes au ajuns la un acord privind încetarea imediată a colaborării, în urma dorinței exprimate de aceasta de a-și continua cariera în altă parte”, a transmis Rapid într-un comunicat oficial.
Conducerea clubului a precizat că respectă decizia handbalistei, chiar dacă despărțirea intervine într-un moment dificil pentru echipă. „Deși această despărțire vine într-un moment dificil pentru echipa noastră, respectăm decizia jucătoarei și mergem mai departe cu încredere în grupul pe care l-am construit împreună”, se mai arată în comunicat.
Oficialii giuleșteni au subliniat că unitatea și implicarea deplină a fiecărei persoane din cadrul clubului rămân valorile fundamentale ale echipei. „Credem că adevărata forță a echipei noastre stă în unitate, în caracter și în implicarea deplină a fiecărei persoane care face parte din echipa CS Rapid București. Aceste valori rămân fundamentul nostru și vor continua să ne ghideze în tot ceea ce facem, rămânând pe deplin concentrați să ne îndeplinim obiectivele pe care ni le-am propus pentru acest sezon”, au mai transmis reprezentanții clubului.
Coordonator de joc cu experiență internațională
În vârstă de 31 de ani, Mariana Ferreira Lopes evoluează pe postul de coordonator de joc și poate acoperi și poziția de inter stânga. Născută la Aveiro, în Portugalia, handbalista este componentă a reprezentativei țării sale și are peste 70 de selecții pentru naționala Portugaliei.
Lopes a ajuns la Rapid în vara anului 2025, după ce a evoluat pentru formația maghiară Békéscsabai Előre NKSE. Anterior, a mai jucat în Portugalia, Suedia și Germania, la AC Alavarium, Boden Handboll, SV Union Halle-Neustadt, Thüringer HC și Bayer Leverkusen.
În sezonul 2025/2026, portugheza a participat cu Rapid în EHF European League, competiție în care a marcat 43 de goluri.


