Lucrările la noul Stadion „Gheorghe Hagi” din Constanța încep pe 1 octombrie
Compania Națională de Investiții (CNI) a emis ordinul de începere a lucrărilor pentru noul Stadion „Gheorghe Hagi” din Constanța, iar constructorii vor putea intra efectiv pe șantier de la 1 octombrie. Anunțul a fost făcut marți de instituție.
Noua arenă va fi construită pe strada Primăverii nr. 2-11 din municipiul Constanța, iar investiția este finanțată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin CNI, în cadrul Programului național de construcții de interes public sau social.
Emiterea ordinului de începere marchează trecerea proiectului în etapa de execuție. „Este oficial! Stadionul «Gheorghe Hagi» se construiește!”, a transmis Compania Națională de Investiții prin intermediul unui mesaj postat pe platforma Facebook.
Potrivit instituției, lucrările vor începe la 1 octombrie, CNI prezentând viitoarea arenă drept un proiect important atât pentru Constanța, cât și pentru sportul românesc. „De acum, șantierul va prinde viață, iar fiecare zi de lucru ne apropie de o arenă modernă, construită la standarde europene și pregătită să găzduiască marile momente ale sportului”, se arată în anunțul companiei.
Stadionul va avea o capacitate de 15.200 de locuri și va purta numele lui Gheorghe Hagi, una dintre cele mai importante personalități din istoria fotbalului românesc și un nume puternic legat de Constanța.
„Un nou stadion. Un nou reper pentru Constanța”, este mesajul prin care CNI a anunțat intrarea proiectului în etapa lucrărilor.


