joi
septembrie, 19

la Roland Garros în turul secund din turneul feminin.

Featured in:

După ce Irina Begu a obţinut o calificare facilă în turul doi la Roland Garros, Ana Bogdan i-a călcat pe urme şi a învins-o în turul inaugural pe favorita locală, franceza Elsa Jacquemot (149 WTA). Bogdan s-a impus la fel de clar, cu un categoric scor de 6-1, 6-3.

Ana Bogdan i se alătură Irinei Begu în turul secund la Roland Garros. Sorana Cîrstea joacă astăzi În primul set, românca a cedat un singur game, când conducea cu 2-0, după care a câştigat următoarele şapte game-uri, ajungând la 6-1, 3-0. Franceza a avut apoi o revenire, egalând la 3-3, dând speranţe fanilor francezi la o posibilă revenire. Bogdan şi-a făcut însă mai departe jocul şi a închis meciul la a doua minge de meci, după o oră şi 11 minute. În turul secund, românca, numărul 64 mondial, o va întâlni pe rusoaica Anastasia Pavlyuchenkova, favorita numărul 20 a turneului, care a învins-o în primul tur pe maghiara Panna Udvardy.

Rusoaica conduce cu 3-0 în întâlnirile directe şi e cotată favorită la calificarea în turul 3. Ana Bogdan va primi pentru prezenţa în turul doi un premiu de 110.000 euro şi 70 puncte WTA.

Ultima româncă ce va debuta la Roland Garros este Sorana Cîrstea, cap de serie numărul 28, care o întâlneşte marţi pe rusoaica Ana Blinkova (55 WTA). Cele două s-au întâlnit o singură dată, în 2020, într-un turneu ITF, la Dubai, victoria revenindu-i româncei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook! Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

Sursa: Mediafax

Find us on

Latest articles

- Advertisement - spot_imgspot_img

Related articles

Antonio Colamonici a depus jurământul pentru cetăţenia română.

Antonio Colamonici: Un Nou Cetățean Român cu Rezultate de Aur Antonio Colamonici, antrenorul principal al lotului olimpic de...

Adresa stadionului lui Bayern München a fost redenumită.

Un Tribut Monumental în Memoria unui Gigant al Fotbalului Într-o mișcare de recunoaștere a măreției, Piața din jurul...

Zidul Galben din Larnaca se măreşte, bilete meci Cipru-România

Febră Fotbalistică: Biletele Zboară, Suporterii Înnebunesc!Într-o demonstrație de pasiune neînfrânată pentru fotbal, suporterii români au arătat încă...

Stefano Pioli este antrenorul clubului saudit Al Nassr.

Revoluția Antrenorială la Al Nassr: Stefano Pioli Preia ComandaÎntr-o lume a fotbalului unde stabilitatea pare să fie...

Biletele s-au epuizat în 75 de minute.

Febra Fotbalului: Biletele pentru România-Cipru, Epopeea a 75 de Minute Într-o demonstrație de pasiune neînfrânată pentru fotbal, fanii...

Ioan Ovidiu Sabău, desemnat antrenorul etapei în Superliga.

Regal Tactic: Ioan Ovidiu Sabău, Maestrul Strategiilor pe Gazon Într-o lume a fotbalului unde tacticile se schimbă mai...