vineri
iunie, 21

Klopp îşi cere scuze suporterilor după pasul greşit al Liverpool.

Featured in:

Antrenorul lui Liverpool, Jurgen Klopp, le-a prezentat scuze fanilor după înfrângerea, 0-2, în faţa lui Everton, care le-a diminuat ”cormoranilor” şansele de a câştiga titlul în Premier League. ”Nu am fost suficient de buni”, a spus Klopp.

Klopp le prezintă scuze suporterilor după ce Liverpool a făcut un pas greşit în lupta pentru titlu „Nu pot decât să-mi cer scuze suporterilor. Toţi cei care ne sunt alături ştiu cât de greu a fost şi pentru noi. Ar fi trebuit să ne descurcăm mai bine, dar nu am făcut-o”, a declarat Jurgen Klopp după înfrângerea de miercuri seara, din deplasare, în faţa lui Everton, potrivit Reuters. „Sunt foarte dezamăgit de multe lucruri. A fost exact jocul pe care l-a dorit Everton. Am creat multe ocazii, dar nu am marcat. Nu am fost suficient de buni, asta trebuie să recunoaştem”, a spus Klopp.

Liverpool e pe locul 2 în Premier League, la trei puncte în spatele lui Arsenal, cu patru meciuri rămase de jucat în campionat. Pe 3 e Manchester City, cu un punct mai puţin decât Liverpool, dar şi cu două meciuri în minus.

Sursa: Mediafax

Find us on

Latest articles

- Advertisement - spot_imgspot_img

Related articles

Pediatria Spitalului Filantropia a fost dotată cu 25 de...

Caritate sau Strategie de Marketing? Analiza Donației Fundației Ronald McDonaldÎntr-o lume ideală, spitalele ar trebui să fie...

Euro 2024: Belgia vs. România arbitrată de arbitrul finalei...

Scena Europeană: Un Arbitraj de Anvergură la Euro 2024Când vorbim despre fotbal, nu doar jucătorii sunt în...

Parada fanilor la Köln – Suporterii români vor scanda...

Parada Fanilor la Köln: O Manifestare de Unitate și Pasiune Unul dintre cele mai așteptate evenimente pentru suporterii...

Ghidul suporterului român în Köln pentru meciul România-Belgia Euro...

Un Ghid Satiric pentru Suporterii Români la KölnAh, Köln, orașul unde Domul strălucește mai puternic decât speranțele...

Spania versus Italia la Euro, meciul zilei. Anglia vrea...

Teatrul Absurdului în Fotbal: Italia vs Spania și Alte Povești EuropeneÎntr-un univers paralel unde fotbalul este mai...

István Kovács arbitrează primul meci la Euro 2024.

István Kovács, Debut la Euro 2024 Într-o atmosferă încărcată de așteptări și emoții, arbitrul român István Kovács se...