Grupul Grampet, cel mai mare operator privat feroviar din România, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, intenționează să achiziționeze Popeci Utilaj Greu și a parafat cu acționarul fabricii, Constantin Popeci, promisiunea de vânzare-cumpărare.
Între timp, investitori din Rusia și Moldova, care, potrivit Gândul, au lucrat în conducerea companiei-mamut Transmasholding din Rusia, s-au arătat și ei interesași de preluarea fabricii, făcându-i lui Constantin Popeci o ofertă mai avantajoasă.
În consecință, Grampet a acționat în instanță societatea și pe Constantin Popeci pentru respectarea antecontractului. Dosarul a fost întregistrat pe 29 martie 2024, pe rolul Tribunalului Dolj, având ca obiect: hotărare care să ţină loc actului de vânzare-cumpărare.
Astăzi, Grampet a anunțat că l-a demis pe vicepreședintele Grupului, Călin Grațian, cu efect imediat, motivând, potrivit Economedia.ro, că acesta ”s-a asociat cu atragerea unor investitori ruși din cadrul companiei Transmasholding în discuțiile privind achiziția societății Popeci Utilaj Greu, „creând astfel concurență neloială””.
Sursa: stiricraiova.ro