Statistică îngrijorătoare: 60% din diagnosticele puse în România sunt greşite

eJobs
Dacă îți place acest articol, distribuie pe:

Şase din zece pacienţi din Bucureşti au primit cel puţin o dată un diagnostic greşit sau un tratament neadecvat. Cel puţin aşa arată un studiu realizat de o clinică din Capitală. Potrivit raportului, cele mai multe diagnostice greşite au fost primite de pacienţi pentru afecţiuni oncologice

(29,7%), ginecologice (13,5%), neurologice (13,5%), endocrinologice (10,8%) şi cardioligice (8,1%).

Iar rezultatele acestei cercetări vin la scurtă vreme de la anunţul revoltător al autorităţilor din Slobozia care susţin că anul trecut, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din municipiu 30% dintre diagnostice au fost eronate. „Secţiile unde a fost înregistrat cel mai scăzut grad de concordanţă între diagnostice sunt Medicină Internă, Neurologie, Obstetrică-Ginecologie şi Gastroenterologie”, se arată într-un document intern al unităţii medicale.

Oficial, fenomenul nu există

„La fel ca în cazul infecţiilor nozocomicale, nici numărul de diagnosticări greşite nu este real pentru că nimeni nu se încarcă cu o astfel de raportare”, atrage atenţia Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC). Acesta a explicat că în condiţiile în care raportarea pentru infecţii nozocomiale este atât de jenantă încât la un moment dat România avea o situaţie mai bună decât Germania, există toate premisele pentru a nu considera raportările scăzute de diagnosticări greşite ca fiind în concordanţă cu realitatea din spitale. Referitor la acest fenomen de diminuare a numărului real al celor prost diagnosticaţi, fostul preşedinte al Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoae, spunea că astfel de erori sunt rar raportate. „Ne confruntăm cu o subraportare. La noi, rata de erori nu depăşeşte 2%, faţă de străinătate, unde ajunge la 16%. Medicii evită să vorbească, de teama repercursiunilor”, sublinia Vasile Astărăstoae.

Nu doar erorile medicilor sunt de vină, ci şi infrastructura generală a sistemului, a mai observat Cezar Irimia. „Pe lângă erorile medicilor, sistemul este de vină şi pentru că investigaţiile nu sunt făcute la timp, nu există analize de laborator care să fie făcute la timp, iar tratamentele ar trebui date pacienţilor în momentul în care ei sunt eligibili pentru tratamentul respectiv. Cu alte cuvinte, sunt mai multe probleme care pot fi luate în considerare atunci când vorbim de aspectul diagnosticărilor greşite”, a mai precizat preşedintele FABC.

Şi medicul Mela Stănculete susţine că o diagnosticare greşită se poate face din mai multe motive. „Pe de o parte acest lucru se poate petrece din cauza faptului că medicul dă dovadă de o competenţă diminuată sau chiar de o lipsă de competenţă. În plus, această diagnosticare eronată apare şi din cauza lipsei de monitorizare a pacienţilor pentru că există afecţiuni la care unele simptome apar pe parcursul evoluţiei bolii. Apoi, mai vorbim de disponibilitatea de comunicare a medicului cu pacientul, chiar dacă acest lucru înseamnă consumarea unui timp nenormabil. În fine, mai vorbim şi de lipsuri tehnice care pot duce la o diagnosticare greşită. Totuşi, mai există şi cazuri în care chiar pacientul este de vină fiindcă nu comunică cum trebuie cum personalul medical. Din necunoaştere sau de frică”, precizează Mela Stăculete.

Situaţia diagonisticelor greşite este deosebit de complexă, iar vina rezidă de cele mai multe ori la medicii de familie, nu la medicii din spitale, este de părere Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP). Acesta explică faptul că doar medicul din spital, în urma investigaţiilor, poate preciza un diagnostic, medicul de familie fiind în poziţia doar de menţiona un diagnostic prezumtiv. „Critica nu trebuie îndreptată către spital, ci către ambulatoriu, care funcţionează incorect în România, pentru că ambulatoriu a pus un diagnostic departe de adevăr. Iar dacă cei care activează în ambulatorii aplică tratamente pe baza unor diagnostice incorecte atunci lucrurile merg în defavoarea pacientului. Aceştia ajung apoi în spitale nevindecaţi ori în nevoie de a fi trataţi pentru că în urma tratamentului prescris de ambulatoriu li s-a făcut mai rău. În ultimii ani, ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate au neglijat calitatea medicinei din ambulatoriu. Anul trecut, deştepţii noştri de parlamentari au decis, în urma intervenţiei unor medici de familie şi stomatologi, care pot fi numiţi fără probleme mafioţi, să nu se facă standarde şi evaluări în ambulatoriu. Asta au spus parlamentarii: de ce să acredităm medicina de familie? Asta în condiţiile în care acolo este un dezastru – nu avem medicină de familie în România”, a precizat Vasile Barbu.

Acreditarea unităţilor medicale

Soluţii ar exista pentru îmbunătăţirea situaţiei. Dincolo de o clară raportare a problemelor de diagnosticare greşită, acreditarea din punct de vedere calitativ a serviciilor medicale şi clarificarea legislaţiei care reglementează dreptului pacientului la o a doua opinie fiind doar două astfel de măsuri. „Toate unităţile care prestează servicii medicale pentru pacienţi ar trebui să fie acreditate din punct de vedere al calităţii serviciilor medicale prestate. Unde sunt impuse anumite normative, ghiduri, conformităţi, cu siguranţă acele controale vor scoate la iveală ce e de scos şi nu-şi vor mai permite să trateze cu uşurinţă un pacient sau altul”, a spus Cezar Irimia, acesta adăugând că legislaţia care stabileşte obligaţiile medicului faţă de pacient atunci când vine vorba de dreptul acestuia din urmă de a accesa o a doua opinie medicală. „Medicul ar trebui să fie obligat să-i comunice pacientului că are dreptul la o a doua opinie – de aici trebuie plecat, de la educaţia sanitară a pacienţilor”, a mai explicat preşedintele FABC.

Medicul ar trebui să fie obligat să-i comunice pacientului că are dreptul la o a doua opinie. Cezar Irimia  Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer.

„Când vine vorba de dreptul la a doua opinie medicală, în România e debandadă. De regulă, există o mentalitate groaznică, bazată pe nişte orgolii deşănţate ale unor medici care se simt jigniţi pentru că ei percep lucrurile astea ca fiind un semn al neîncrederii în capacităţile lor. De ce să te duci în altă parte? De ce să ceri informaţii şi documente ca să mă verifici pe mine? Acestea sunt mentalităţile şi aici procentul e foarte mare – din experienţa mea, peste 90% din medici reacţionează aşa atunci când pacientul vrea o a doua opinie din diferite motive”, susţine Vasile Barbu.

Şi această a doua opinie este foarte importantă dacă avem în vedere că rezultatele pot fi de-a dreptul surprinzătoare. „Cercetatorii raportează că până la 88% dintre pacienţii care cer o a doua opinie medicală se duc acasă cu un diagnostic nou sau rafinat – schimbandu-şi planul de tratament şi, eventual, viaţa. Dimpotrivă, numai 12% primesc confirmarea că diagnosticul original a fost complet şi corect”, arată reţeaua medicală MedLife într-un material de informare.

Malpraxisul este nereglementat

Avocatul Adrian Cuculis susţine că diagnosticarea eronată intră în sfera malpraxisului. „Dar, din păcate, în România , nu există o lege a malpraxisului, iar acest lucru se vede. Sistemul este lent şi neperformanat. Cauzele de malpraxis se soluţionează greu în cadrul DSP unde funcţionează comisia de malpraxis, iar pacienţii păgubiţi sau rudele lor, ajung tot în instanţă unde solicită efectuarea de expertize. Aş propune şi adoptarea pe cale legislativă a unui Ghid al suferinţei, tocmai pentru ca daunele morale să poată fi cuantificate mai clar. În lipsa unor astfel de reglementări, se ajunge în situaţia ca fiecare spital să-şi facă propriile protocoale, ceea ce duce la o aplicare total haotică a legislaţiei şi la o reacţie neunitară, de la că la caz, în funcţie de unitatea spitalicească. Trebuie menţionat că nu doar personalul medical răspunde pentru malpraxis ci şi producătorii de instrumente şi aparatură medical, dar şi unităţile spitaliceşti. Poate diagnosticarea eronată ţine de un anumit aparat sau de o contaminare a probei din pricina spitalului şi atunci trebuie văzut cine şi în ce limite răspunde”, a precizat Adrian Cuculis.

Cine a făcut studiul

Intermedicas, unitatea sanitară care a realizat studiul, este o clinică din România care furnizează a doua opinie medicală. Aceasta are acces direct la medici de talie internaţională din Europa, SUA şi Japonia. De asemenea, clinica a implementat un program lunar de „Visiting Professors” în care pacienţii români pot întâlni, la Bucureşti, medici cu expertiză internaţională în diferite practici medicale.

Sursa: adevarul.ro

You can leave a response, or trackback from your own site.
eXTReMe Tracker