VIDEO / Cum a încercat un bărbat să fure bijuterii dintr-un mall din Craiova. „Nu l-au prins, o să mai încerce“

eJobs
Dacă îți place acest articol, distribuie pe:

Un bărbat a furat zeci de bijuterii de aur şi argint din cel mai mare centru comercial din Craiova, după ce a aşteptat să se termine programul de lucru. Infractorul le-a abandonat chiar când se pregătea să fugă, pentru că a fost văzut de un paznic

care însă nu a reuşit să-l reţină pe hoţ.

Tentativa a avut loc sâmbătă seara, 13 iulie, cu puţin timp înainte ca tot serviciul de pază să se retragă.

Uşile mall-ului Electroputere Craiova se închiseseră  pentru cumpărători şi majoritatea vânzătorilor deja plecaseră.  Bărbatul care pusese la cale jaful a stat ascuns şi a pândit să nu fie nimeni în preajma insulei-stand unde se aflau bijuteriile. A reuşit să sară în interior şi, cu repeziciune, a început să pună cutiile cu bijuterii găsite în dulapuri într-o plasă galbenă. Când a umplut-o, s-a urcat pe vitrină, dar chiar în acel moment a fost văzut de unul dintre paznici. Acesta a fugit după hoţ, dar nu l-a prins. Bărbatul a abandonat plasa cu bijuterii şi a reuşit să părăsească mall-ul pe una din căile de acces.

„S-a mişcat foarte repede şi a avut mult tupeu. A avut un plan bine pus la punct, credem că a pândit-o şi pe angajata stand-ului. Degeaba sunt camere de supraveghere, degeaba e pază, putem fi furaţi oricând. Dar, nu ne mai miră nimic. Nu l-au prins, o să mai încerce!”, au declarat mai mulţi angajaţi ai mall-ului.

„Poliţiştii Secţiei nr. 3 Politie Craiova au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat necunoscut a fost surprins de agenţii de pază ai unui centru comercial din Craiova, în timp ce acesta încerca să sustragă bijuterii, care erau expuse în vitrinele unei societăţi comerciale. Bărbatul respectiv a reuşit să fugă, lăsând însă în urmă bunurile pe care încerca să le fure”, se arată într-un comunicat remis presei.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru tentativă de furt, iar poliţiştii fac cercetări pentru identificarea persoanei bănuite de comiterea faptei.

Sursa: adevarul.ro

You can leave a response, or trackback from your own site.
eXTReMe Tracker