Timeea, fetiţa de 12 ani din Craiova, printre cei mai deştepţi copii din lume: „Aş vrea să învăţ să-mi folosesc acest IQ, să pot să-mi ajut ţara“

eJobs
Dacă îți place acest articol, distribuie pe:

Timeea Petrescu este cel mai nou membru al organizaţiei Mensa, în care se află oamenii cu cel mai ridicat coeficient de inteligenţă. A obţinut 162 de puncte la testul IQ. Pentru viitorul ei, părinţii au plecat din România în urmă cu 8 ani.

Soţii Petrescu au plecat din România când Timeea avea 4 ani. Au ales Marea Britanie.  “La vârsta de doi ani, Timeea făcea adunări şi scăderi cu tatăl meu şi îi cerea să-i dea exerciţii mai grele, mai grele. Cred că pe tata l-a moştenit, el este un foarte bun matematician. Tot de la el a moştenit şi pasiunea pentru limba franceză. Pentru ea am hotărât să plecăm din ţară. Nu ne-am gândit la bani, la avere. Doar pentru viitorul ei am plecat “, a declarat Florentina Petrescu, mama Timeei.

Când a ajuns în Anglia, familia Petrescu şi-a deschis un restaurant cu specific românesc în centrul Londrei şi un magazin tot cu produse tradiţionale, iar Timeea a fost înscrisă la şcoală. Pe lume a venit şi Thaisa care acum are 3 ani şi dă deja semne că va călca pe urmele surioarei.

“Timeea, la vârsta de 4 ani, a început grupa pregătitoare şi în 6 luni a vorbit fluent limba engleză. În fiecare an ne-a adus rezultate excelente, iar profesorii au remarcat-o imediat. De altfel, ei au fost cei  care au spus că trebuie să se ştie ce IQ are. Sincer, noi nu ştiam ce este Mensa, ulterior am citit, ne-am documentat. Ştiam că eşti considerat geniu dacă ai un IQ de 140 de puncte. Vă daţi seama ce am simţit când am văzut că fetiţa noastră a obţinut 162 de puncte. Ştiam că este un copil inteligent pentru că la şcoală mereu a obţinut calificativul excelent, la toate disciplinele, dar nu am crezut ca are un coeficient atât de ridicat, nu m-am gândit niciodată că ar putea fi acceptată într-o organizaţie ca Mensa”, a mai spus mama Timeei.

Cum este să mergi de drag la şcoală

Fetiţa de 12 ani din Craiova spune că merge cu drag la şcoală, iar când este în vacanţă “nu prea e în apele ei”.. Timeea este elevă în clasa a VII-a la colegiul Heathland Matematica si Stiinte din Londra. “Este fericită când merge la cursuri. Aici, în Anglia, şcoala este altfel. În clasa Timeei sunt 24 de copii, dar sunt grupaţi, se lucrează cu ei în funcţie de performanţe. Copiii au teme o dată pe săptămână. Primesc tema joi şi trebuie să o predea marţi, iar ceea ce trebuie să pregătească de pe o zi pe alta nu le ia mai mult de o jumătate de oră. La şcoală fac tot felul de activităţi. Inclusiv gătesc, fac tot felul de mâncăruri”, a povestit Florentina Petrescu

Timeea a învăţat singură coreeana şi japoneza

Timeea citeste foarte mult, inclusiv noaptea. Adoră să viziteze muzeele de ştiinţe. Muzee în care dacă intră la ora de deschidere cu greu părinţii reuşesc să o scoată afară, la ora închiderii. În plus, fetiţa de 12 ani a reuşit să înveţe singură japoneza şi coreeana. “Este pasionată de cultura şi arhitectura acestor ţări. Şi mai este innebunită după doua formaţii coreene, BTS si BlackPink …fredoneaza toate melodiile lor în Coreana, si pe cea mica a invatat-o”, mai povesteşte Florentina Petrescu.

“Cu dorul de ţară ne descurcăm greu”

Chiar dacă au plecat din ţară, soţii Petrescu spun cu mândrie că sunt români. “Ne este bine în Anglia, dar cu dorul de ţară ne descurcăm greu. La noi în casă se vorbeşte doar româneşte, mâncăm doar tradiţional româneşte, urmărim cu sufletul la gură meciurile de fotbal când joacă Universitatea Craiova, când joacă românii noştri, în general. Nu vrem ca fetele noastre să uite de România. Când i-am spus Timeei că are un IQ aşa cum l-au avut Albert Einstein sau Stephen Hawking mi-a spus: mami, nu e corect să mă compari cu Einstein sau Hawkin. Ei au realizat atât de multe. Nu este corect să mă compari cu ei doar pe baza IQ-ului, dacă nu mă străduiesc şi nu ma folosesc de IQ-ul meu, atunci n-are niciun rost sa îl am. Aş vrea să învăţ să-mi folosesc acest IQ, să pot să-mi ajut ţara. M-a impresionat mult când am auzit-o”, a mai spus mama Timeei.

Surorile Petrescu îşi vor petrece o parte din vacanţa de vară la bunicii din România.

Sursa: adevarul.ro

You can leave a response, or trackback from your own site.
eXTReMe Tracker