Criza centrelor de sacrificare a mieilor. „Dacă omul taie acasă animalul, nu are voie să-l vândă“

eJobs
Dacă îți place acest articol, distribuie pe:

Direcţia Sanitar Veterinară Dolj a anunţat că a primit o singură cerere pentru deschiderea unui centru de sacrificare a mieilor. Solicitantul, SC Pieţe şi Târguri Craiova, este obligat să pună la dispoziţia populaţiei un spaţiu corespunzător, dotat

cu apă rece şi caldă, unde să fie respectate condiţiile de igienă.

Anul acesta, DSV Dolj a hotărât să aprobe deschiderea unui singur centru de sacrificare pentru miei. Acesta va fi deschis în Piaţa Chiriac din Craiova şi va funcţiona în perioada 22 – 27 aprilie.

„Am eliberat un singur aviz pentru punctul de sacrificare temporar din Piaţa Chiriac. Spaţiul nu poate funcţiona decât dacă sunt îndeplinite anumite condiţii, iar anul acesta, în urma cazurilor de pestă porcină, măsurile de igiena trebuie respectate cu sfinţenie. Centrul de sacrificare a mieilor trebuie să fie dotat cu apă rece şi caldă, cu un asomator, cu locuri speciale pentru depozitarea deşeurilor, pieilor, dar şi pentru materialele de risc ce trebuie ridicate de o unitate de incinerare autorizată“, a declarat Andrei Butaru, directorul Direcţiei Sanitare Veterinare Dolj.

Doljenii care doresc să-şi sacrifice mieii acasă, o pot face doar pentru consumul propriu. “Dacă omul îşi sacrifică acasă animalul, nu are voie să-l vândă. Trebuie obligatoriu să-l ducă la centrul temporar de sacrificare”, a mai spus directorul DSV Dolj.

Sursa: adevarul.ro

You can leave a response, or trackback from your own site.
eXTReMe Tracker