FOTO / Diamant revine. Celebrul televizor utilizat înainte de anii ’90 va fi relansat

eJobs
Dacă îți place acest articol, distribuie pe:

Celebrul televizor Diamant, utilizat înainte de anii ’90, revine, la trei decenii de când nu se mai comercializează. Acesta va fi relansat sub umbrela Horizon, brandul companiei Network One Distribution (NOD), controlată de Iulian Stanciu, şeful eMAG.

Fabricat de Întreprinderea Electronica din Bucureşti, începând cu 1961, televizorul Diamant era nelipsit din casele românilor în perioada comunistă. Televizorul generaţiei cu cheia la gât era alb-negru, cu tub catodic, mare cât o ladă de zestre şi costa cam cât trei salarii medii, cu posibilitatea de a fi plătit în rate. A fost pentru mulţi dintre români primul televizor la care s-au uitat vreodată.

Nostalgia copilăriei, în imagini HD şi Full HD

Înregistrarea mărcii la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) s-a finalizat în anul 2018, iar primele modele Diamant au fost lansate pe piaţă încă de la sfârşitul lunii martie 2019.

Televizoarele sunt asamblate în UE, Turcia şi Republica Populară Chineză. Noile modele disponibile au diagonale între 22” şi 43” şi rezoluţii HD, respectiv Full HD.

Primul obiectiv pe termen lung este atingerea unei cote de piaţă reprezentative de 10% în categoria sa, respectiv vânzări în valoare de 15 milioane de euro în primul an. După consolidarea în plan naţional, Diamant are în vedere pătrunderea în plan regional, ca şi brand European, în ţări precum Ungaria, Bulgaria, Polonia, Grecia şi Moldova, transmite compania.

Sursa: adevarul.ro

You can leave a response, or trackback from your own site.
eXTReMe Tracker