Cum a reuşit o fostă primăriţă din Dolj să ia mită 50 000 lei. Fapta a ajuns pe masa judecătorilor după 10 ani

eJobs
Dacă îți place acest articol, distribuie pe:

Între timp, femeia a pierdut fotoliul de primar, dar a rămas în conducerea Primăriei Şimnicu de Sus, o localitate situată la doar câţiva kilometri de Craiova, consilierii PSD asigurându-i acesteia un post de viceprimar. Jana Fulga este

acuzată că ar fi cerut şpagă de la administratorul unor firme, pentru a-i acorda acestuia lucrări vizând mai multe achiziţii publice. Omul de afaceri este şi el cercetat pentru complicitate.

Fapta ar fi avut loc în anul 2009, însa procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova au anunţat abia în anul 2017 că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a fostei primăriţe Jana Fulga pentru luare de mită şi abuz în serviciu.

„Inculpata Fulga Jana, în calitate de primar al comunei Şimnicu de Sus, judeţul Dolj şi ordonator principal de credite, în toamna anului 2009, a pretins şi primit de la inculpatul Rădulescu Marinel suma de 50.000 lei, în schimbul exercitării puterii de decizie în interiorul instituţiei pe care o conducea, astfel încât societăţile comerciale administrate de inculpatul Rădulescu Marinel să încheie, cu încălcarea legislaţiei privind achiziţiile publice, contracte cu primăria. În acest sens, în perioada 2010-2012, inculpata Fulga Jana, în calitatea menţionată mai sus, cu încălcarea prevederilor legale, a dispus prin procedura achiziţiei directe, achiziţionarea de la mai multe firme, printre care şi cele administrate de inculpatul Rădulescu Marinel, a mai multor bunuri şi servicii, fără hotărâri ale consiliului local, fără viză de control financiar preventiv, fără alocări bugetare şi la preţuri supraevaluate. Totodată inculpata a mai dispus şi decontarea unor lucrări neefectuate sau care ar fi trebuit suportate de societatea prestatoare. Prin aceste demersuri, inculpata Fulga Jana a cauzat bugetului local un prejudiciu în cuantum de 298.836 lei. În cauză s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unui autoturism ce aparţine inculpatei Fulga Jana”, se arăta în comunicatul DNA.

Pentru a recupera prejudiciul de aproape 300.000 lei, consiliului local al comunei Şimnicu de Sus s-a constituit parte civilă în dosarul cu pricina, dar inculpata Jana Fulga a rămas în fruntea Primăriei în calitate de viceprimar.

În 2018, Fulga a atacat în instanţă rechizitoriul procurorilor DNA şi aproape tot anul, cauza a fost amânată din “lipsă de procedură”. Într-un final, însă, Curtea de Apel Craiova a respins toate cererile inculpatei şi a dispus începerea judecării acestui dosar însă până acum s-au înregistrat deja două amânări. Următorul termen a fost acordat de instanţă pe data de 17 aprilie 2019.

Sursa: adevarul.ro

You can leave a response, or trackback from your own site.
eXTReMe Tracker