Iohannis a revocat-o pe Kovesi

eonflash.ro
Dacă îți place acest articol, distribuie pe:
Iohannis a revocat-o pe Kovesi

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror-şef al DNA, ca urmare a deciziei CCR, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Mădălina Dobrovolschi. „Lupta împotriva corupţiei nu trebuie, în niciun caz, abandonată sau încetinită“, a mai transmis şeful statului. DNA va fi condusă interimar de Anca Jurma, consilier al Laurei Codruţa Kovesi.

Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Iohannis:

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, consideră că România nu poate face paşi înapoi de la statutul de ţară în care domneşte legea şi în care supremaţia Constituţiei este respectată. În România, lupta împotriva corupţiei nu trebuie să fie diminuată ori blocată în niciun fel. Dimpotrivă, trebuie să continue. Niciuna dintre instituţiile implicate în lupta împotriva corupţiei  nu trebuie să fie supusă presiunilor sau încercărilor de decredibilizare.

Preşedintele Klaus Iohannis subliniază că România este şi trebuie să rămână un stat de drept. Statul de drept, ca şi democraţia autentică, se manifestă zi de zi, prin decizia şi alegerea fiecărui cetăţean de a respecta, mai presus de orice, Constituţia şi legile acestei ţări. O abatere de la acest principiu ar însemna, de fapt, o lovitură şi o diminuare a statului de drept.

Într-un stat de drept, hotărârile Curţii Constituţionale trebuie, toate, respectate. Tocmai de aceea, judecătorilor constituţionali le revine responsabilitatea uriaşă ca, în asigurarea supremaţiei Constituţiei, să nu se îndepărteze de la spiritul acesteia, care se fundamentează pe tradiţiile democratice ale poporului român şi pe idealurile Revoluţiei din Decembrie 1989.

Însă, hotărârile Curţii Constituţionale trebuie respectate şi aplicate nu numai de către Preşedintele României, ci şi de majoritatea politică, o majoritate care decide modificări legislative cu impact major asupra statului de drept.

Prin Decizia nr. 358/2018 Curtea Constituţională a decis, şi citez aici: Preşedintele României urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi.

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a afirmat constant, că respectă Constituţia şi legile ţării şi a acţionat permanent în acest sens. Prin urmare, în executarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2018, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat, astăzi, decretul de revocare  a doamnei Laura Codruţa Kövesi din funcţia de  procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, subliniază că lupta împotriva corupţiei nu trebuie, în niciun caz, abandonată sau încetinită. Corupţia afectează viaţa fiecărui cetăţean şi dezvoltarea României. Banul public nu poate fi folosit în interes personal sau de grup, iar deturnarea resurselor publice şi blocarea luptei anticorupţie se traduce prin lipsa de spitale, şcoli, autostrăzi, administraţie publică eficientă.

Procurorul şef al DNA Laura Codruţa Kovesi face declaraţii de presă la ora 12.00, la sediul DNA, după ce purtătorul de cuvânt al preşedintelui a anunţat că şeful statului a semnat decretul de revocare a acesteia de la conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Reacţii după decizia lui Klaus Iohannis   Preşedintele Comisiei speciale pentru modificarea legilor justiţiei, deputatul PSD Florin Iordache, a declarat luni că decizia preşedintelui de a o revoca pe şefa DNA este una normală însă a afirmat şi că „i-a luat cam mult să citească motivarea CCR”, dând în final dovadă că este garantul respectării Constituţiei. Totodată, acesta a subliniat că „nu crede că se mai pune problema suspendării”, fiind deja respectată decizia CCR, deci Constituţia.

Deputatul USR Iulian Bulai a scris luni pe pagina sa de Facebook, după ce preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare din funcţia de procuror-şef a Laurei Codruţa Kovesi, că nu se simte reprezentat de decizia şefului statului şi că îşi retrage like-ul, rămânând dezamăgit.

Fostul premier Dacian Cioloş a reacţionat luni, pe pagina sa de Facebook, la scurt timp după decizia preşedintelui Klaus Iohannis de revocare din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi, spunând că „multora le vine în gând să-şi ia câmpii”, însă „deşi situaţia de fapt nu poate fi schimbată, poate fi schimbat ce va să vină dacă rămân şi gândesc şi lucrează împreună.”

Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale (CCR) Augustin Zegrean a declarat, luni, că în ceea ce priveşte revocarea procurorului şef al DNA, preşedintele Iohannis a făcut ceea ce trebuia să facă, pentru că nu putea să nu respecte decizia CCR. ”Cine se bucură de îndepărtarea doamnei procuror de acolo se bucură prea devreme”, spune Zegrean, care este convins că lupta anticorupţie în România nu se va opri aici.

Preşedintele USR Dan Barna a declarat luni, la scurt timp după ce preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi, că acesta „a respectat cadrul constituţional şi decizia CCR”. Totodată, liderul USR a mai adăugat că „în acest moment e nevoie de mai mult” pentru a rezolva problema, sugerând că este timpul pentru un referendum pe justiţie.

Liderul PMP Eugen Tomac a reacţionat luni, după ce preşedintele a semnat decretul de revocare din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi, declarând că este o decizie „regretabilă”, însă apreciind-o ca fiind necesară, şeful statului fiind „garantul respectării legilor în România, respectiv a deciziilor CCR”. Tomac a precizat şi că aceasta nu trebuie considerată o victorie a PSD-ALDE, Iohannis având în tot acest timp „o sarcină extrem de dificilă”.

Sursa: adevarul.ro

You can leave a response, or trackback from your own site.
eXTReMe Tracker