Adolescenţii din generaţia „Fulgi de nea“, victime ale propriilor părinţi: „Bunele intenţii se transformă în bariere şi frâne de dezvoltare şi integrare socială“

eonflash.ro
Dacă îți place acest articol, distribuie pe:
Adolescenţii din generaţia „Fulgi de nea“, victime ale propriilor părinţi „Bunele intenţii se transformă în bariere şi frâne de dezvoltare şi integrare socială“

Des criticaţi şi neînţeleşi, adolescenţii din generaţia „Fulgi de nea“ sunt, de fapt, victime ale propriilor părinţi. Încercarea excesivă de a-şi proteja copiii îi transformă pe adulţi în călăii personalităţii acestora.

Am întrebat specialiştii, iar aceştia ne-au răspuns:

Psihoterapeutul Keren Rosner consideră că principalul „pericol“ ce îi pândeşte pe aceşti copii hipersensibili este incapacitatea de adaptare şi de a fi fericiţi, dificultăţile de a lua decizii funcţionale pentru propria persoană.

„Puterea lor de a se hotărî este uşor dezamorsată pentru că nu ştiu ce îşi doresc cu adevărat  şi perseverenţa lor este superficială. Ei urmează în copilărie indicaţiile părinţilor, fără entuziasm şi fără implicare. De asemenea, părinţii acestor copii asociază cerinţele cu dorinţa de a primi ajutor şi vin cu soluţii care scutesc copilul de efort. Astfel, nefiind încurajaţi să îşi dorească şi să persevereze, să găsească ei soluţii şi să acţioneze în consecinţă, copiii sunt învăţaţi ca altcineva să le ofere schemele pentru a se dezvolta. Nu au răbdare şi nu ştiu cum să construiască strategii“, explică specialista.

Bunele intenţii ale părinţilor se transformă în bariere şi frâne de dezvoltare şi integrare socială

Keren Rosner, psiholog

Copiii au capacităţile sociale, însă teama de eşec, lipsa încrederii în sine şi nevoia de a avea imediat ceea ce îşi doresc nu le dau voie să acţioneze pe cont propriu şi renunţarea este frecventă. Părinţii trebuie să observe cum ţes în jurul acestor copii o protecţie care îi împiedică să trăiască autentic. Evitarea suferinţei, a efortului susţinut, a perseverenţei sunt susţinute de părinţi prin intervenţia lor permanentă, directă sau indirectă: ajutor la teme, stingerea conflictelor cu colegii, discuţiile cu profesorii, lipsa responsabilităţilor casnice. Ei intervin în orice situaţie în care copilul refuză să facă un anume lucru sau pretinde că este dificil. Este o protecţie care invalidează copilul şi îl transformă într-un adolescent indecis, nesigur pe sine, care se agaţă de variante simple, de rezolvări facile, uneori în defavoarea lui. Ei devin versiunea lor cea mai uşoară, superficială, cu toate că au resurse şi inteligenţa.

Adolescenţii ar fi bine să aibă contact cu persoane care să le activeze potenţialul latent, să-şi verifice convingerile dacă sunt generatoare de bine şi echilibru. Chiar dacă au tendinţa de a dispreţui competiţia şi a se opune la orice le solicită iniţiativa şi competiţia, ei pot fi îndrumaţi de exemplul unor modele pentru a-şi dezvolta aceste mecanisme de apărare şi a învăţa să acţioneze.

Părinţii ar trebui să aibă mai multă încredere în copiii lor şi mai multă disponibilitate să înţeleagă, nu doar să protejeze

Keren Rosner, psiholog

„Fondul acestor adolescenţi este bun, resursele sunt valoroase, însă de multe ori rămân neexploatate. Tocmai pentru că nu le cunosc şi nu-şi dezvoltă abilităţile latente sunt sensibili, neîncrezători, suspicioşi, neimplicaţi. Soluţia ar fi să poată fi ghidaţi de un specialist în procesul autodescoperirii. La rândul lor, părinţii trebuie ghidaţi pentru a-şi conştientiza punctele slabe în educaţia copiilor. Nu doar acordul părinţilor, dar şi ajutorul lor este preţios în remodelarea adolescenţilor. Copiii este bine să treacă şi prin momente neplăcute, să simtă o gamă mai variată de emoţii, pentru a putea înţelege mai profund viaţa şi propria persoană“, mai spune Rosner.

Responsabilizarea lor în funcţie de vârstă este esenţială, face parte din metoda de a scoate copilul din convingerea „mie mi se cuvine“. Copilul nu va răspunde pozitiv, cu recunoştinţă, dacă părinţii doar îi oferă. Ei vor prelungi această aşteptare la toţi cei din jur şi pentru că nu se vor întâmpla acestea, vor fi dezamăgiţi şi frustraţi. Este indicat ca adolescenţii să fie educaţi, învăţaţi să se bucure, să preţuiască lucruri, oameni, situaţii. Să li se inoculeze valori morale, repere, să fie învăţaţi să se bazeze pe forţele proprii. Însă aceste lucruri ar fi bine să le vadă şi la părinţi.

Critica exagerată, cauză a pasivităţii adolescenţilor

Critica îndreptată asupra lor sau asupra celorlalţi influenţează în mod negativ încrederea în sine, susţine psihologul. Sunt situaţii în care doar unul dintre părinţi îşi atribuie rolul principal în educaţia copilului. De obicei, acesta acaparează viaţa copilului şi nu răspunde raţional când celălalt părinte încearcă să-i atragă atenţia. În acest caz, copilul îl percepe pe unul dintre părinţi acaparator, iar pe celălalt pasiv. Este genul de părinte care îl hrăneşte până la 10 ani, îi face ghiozdanul până la 14, îl controlează permanent, nu îi oferă intimitate, libertate, putere de decizie. Un adolescent invalidat va fi lipsit de repere şi siguranţă.

Copilul are nevoie de libertate, intimitate, să fie lăsat să experimenteze. A se face diferenţa între grijă şi protecţie sufocantă. El are posibilitatea să se dezvolte armonios şi sănătos doar dacă i se dă şansa să se descopere, să-şi activeze propriile strategii şi abilităţi. Când adolescentul este format după un tipar care nu i se potriveşte, el va fi nefericit, nemulţumit, va fi într-o luptă continuă cu sine şi cu lumea.

Lăsaţi copilul să îşi exprime dorinţa, nu veniţi permanenţ în întâmpinarea nevoilor lui, lăsaţi-i posibilitatea de a reacţiona, oferă-i şansa să se cunoască, să descopere prin experineţele de viaţă ce vrea. Hiperprotecţia îi amorţeşte, îi inhibă vitalitatea. Daţi-le şansa să se dezvolte natural, să poată să se bucure de viaţă, sfătuieşte psihoterapeutul Keren Rosner.

Adolescenţa, perioadă a provocărilor

„Studiile psihologice ne arată că adolescenţa este, în majoritatea cazurilor, o perioadă care vine cu foarte multe provocări. Cunoaştem că în această perioadă creierul îşi măreşte consistent dimensiunile, tocmai a avut loc acel puseu de creştere fizică, iar capacităţile noastre emoţionale sunt destul de încercate de dezvoltarea hormonală care este firească la această vârstă. Pe scurt, este o perioadă de transformări intense, iar pe acest fond o stimă de sine scăzută poate face ca lucrurile să fie şi mai provocatoare“, spune psihoterapeutul Mirela Horumba.

Adolescenţa este şi o perioadă în care tinerii au aspiraţii, încep să îşi facă planuri pentru viitor, aşa că putem folosi această cunoaştere tocmai pentru a înţelege că se poate reuşi creşterea încrederii în sine. Aşadar, din practica lucrului cu adolescenţii, specialistul spune că s-au obţinut rezultate pozitive de multe ori atunci când:

1. Au fost susţinuţi să îşi „contabilizeze“ succesele, oricât de mici au fost la început, şi să le noteze într-un „Jurnal de drum“, ajută mai ales atunci când nu te simţi foarte bine în propria-ţi piele şi moralul este mai scăzut;

2. Descoperirea unor activităţi care îI fac plăcere şi implicarea în ele, atât cât îi permite timpul şi experienţa;

3. Recunoaşterea aspectelor care îi fac să se simtă inferiori, pentru a putea lucra la ele spre a le minimiza şi a le înlocui cu altele care îi fac să se simta confortabil;

4. Găsirea unui mentor sau a unui model pe care îl apreciază spre a analiza cum face el lucrurile, pentru a le putea prelua şi el în comportamentul său;

5. Citirea unor cărţi motivaţionale;

6. Urmărirea unor vloggeri care au reuşit în anumite proiecte pe care, în secret, poate că le doreşte cu succes şi pentru el;

7. Citirea biografiilor şi vizionarea unor filme despre personalităţi care au reuşit să facă ceva pentru ceilalţi;

8. Găsirea unui anturaj care să îi stimuleze, îmbunătăţească mintea şi folosirea ei în cadrul unor activităţi civice pozitive;

9. Implicarea în proiecte în care să poată dărui timp şi expertiză celor care au fost mai puţin norocoşi ca el;

10. Găsirea unui domeniu în care vrea să devina cel mai bun şi începerea creşterii implicării, alocând în fiecare zi minim o oră.

Cum îi pot ajuta părinţii pe aceşti adolescenţi?

Mirela Horumba: Părinţii au un rol determinant în creşterea stimei de sine a adolescenţilor, aşa că ei pot folosi o serie de acţiuni concrete şi la îndemână prin care să îi ajute.

1. Să ofere laude ori de câte ori sesizează ceva pozitiv în comportamentul adolescentului: lauda este necesar a fi de tip descriptiv şi nu printr-o etichetă pusă;

2. Să aibă timp de rezonanţă cu adolescentul: să vorbească de la om la om, cu onestitate şi încredere;

3. Să îşi ofere sprijinul emoţional atunci când adolescentul are perioade mai grele, până la urmă toţi suntem oameni;

4. Să fie suficient de sincer atunci când stabileşte regulile de convieţuire în  casă;

5. Să înţeleagă că dacă vrea să fie respectat, este nevoie să respecte adolescentul, chiar dacă uneori pare o provocare imposibil de trecut;

6. Să renunţe la critică şi să o înlocuiască cu feedback-ul situaţional;

7. Să îşi implice adolescentul în treburile gospodăreşti;

8. Să îl responsabilizeze, stabilind de comun acord acţiuni pe care acesta le va face pentru familie;

9. Să îşi retragă supreprotectia sau agresiunea şi să o înlocuiască cu o autoritate parentală psihologic corectă (fermitate, fără ţipete)

10. Să îşi facă iubirea şi acceptarea „simţibile“ pentru adolescent mai ales atunci când acesta pare că îl respinge.

„Pericolele care îi pândesc pe adolescenţi sunt numeroase, de la cele care sunt prezente pe internet până la cele pe care le regăsesc în viaţa reală, pentru că sunt la o vârstă foarte vulnerabilă în care îşi testează limitele şi cred că lor nu li se poate întâmpla nimic rău, însă cu sprijin şi susţinere emoţională din partea familiei, chiar şi atunci când mai greşesc, ele pot fi depăşite. Important este să discutăm cu ei ce pot învăţa din experienţa avută pentru a putea evita în viitor un astfel de risc şi să ne concentrăm mai puţin pe pedeapsa pe care o merită.  Şi mai ales, este extrem de important, să îi lăsăm să îşi asume consecinţele propriilor fapte, practic cea mai bună lecţie de învăţare pentru ei“, subliniază psihoterapeutul Mirela Horumba.

Sursa: adevarul.ro

You can leave a response, or trackback from your own site.
eXTReMe Tracker