Florin Cristian Nisipaşiu, condamnat la 10 ani de închisoare pentru tentativă de omor. Bărbatul a înjunghiat un bărbat într-un club

Telekom.ro
Dacă îți place acest articol, distribuie pe:
Florin Cristian Nisipaşiu, condamnat la 10 ani de închisoare pentru tentativă de omor. Bărbatul a înjunghiat un bărbat într-un club

Florin Cristian Nisipaşiu, în vârstă de 30 de ani, din Craiova, este acuzat că în anul 2015 a înjunghiat un bărbat de mai multe ori într-un club situat pe bulevardul Nicolae Titulescu. Bărbatul a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru tentativă de omor.

Anchetatorii au stabilit că în noaptea de 16 spre 17 iunie 2015, doi fraţi, dar şi mai mulţi prieteni ai acestora au mers într-un local, însă acolo era şi Nisipaşiu.Inculpatul a venit la masa tinerilor şi i-a reproşat lui Cosmin Ştefan că i-a făcut avansuri unei prietene de-ale lui. De aici la un adevărat scandal nu a mai fost decât un pas. „Riposta verbală a persoanei vătămate l-a deranjat probabil pe inculpat, care a devenit agresiv şi l-a lovit pe Ştefan Cosmin de două ori cu palma peste faţă, iar apoi cu un cuţit în zona obrazului stâng şi în mâna dreaptă. În urma loviturilor primite, persoana vătămată s-a dezechilibrat şi s-a aplecat către masă, timp în care a fost înjunghiată de inculpat cu cuţitul în zona hemitoracelui stâng şi hemitoracelui drept“, au reţinut procurorii doljeni.

Extrădat din Italia

Florin Cristian Nisipaşiu a fugit imediat din ţară, iar în luna august 2015 a fost dat în urmărire internaţională. A fost prins în Italia la începutul anului 2016 şi extrădat. Bărbatul în vârstă de 30 de ani a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor, iar în iulie 2016 a fost condamnat de Tribunalul Dolj la zece ani şi opt luni de închisoare pentru comiterea infracţiunilor de tentativă de omor, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi port de armă fără drept.

Agresorul a făcut recurs împotriva sentinţei date de Tribunalul Dolj, iar Curtea de Apel Craiova a dat în luna iunie 2017 o sentinţă definitivă. A fost achitat pentru infracţiunile de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi port de armă fără drept, iar pentru celelalte infracţiuni a primit o pedeapsă totală de zece ani de închisoare.

Florin Cristian Nisipaşiu a formulat recurs la Inalta Curte de Justiţie şi Casaţie, iar cererea i-a fost respinsă. „Respinge ca nefondat recursul în casaţie declarat de inculpatul Nisipaşiu Florin împotriva deciziei penale nr. 1019 din data de 8 iunie 2017 a Curţii de Apel Craiova – Secţia Penală şi pentru cauze cu minori. Definitivă“, se arată în hotărârea instanţei.

Inculpatul trebuie să execute pedeapsa stabilită de instanţa din Craiova.

Florin Cristian Nisipaşiu, condamnat la 10 ani de închisoare pentru tentativă de omor. Bărbatul a înjunghiat un bărbat într-un club

Sursa: adevarul.ro

You can leave a response, or trackback from your own site.
eXTReMe Tracker