Travis Bureau, cadoul mult sperat pentru suporterii craioveni

Telekom.ro
Dacă îți place acest articol, distribuie pe:

Travis Bureau, cadoul mult sperat pentru suporterii craioveni După ce au încercat diferite experimente care au eșuat, oficialii echipei masculine de baschet SCM-U Craiova au făcut o mutare de imagine, readucându-l pe americanul Travis Bureau, jucător care în sezoanele anterioare era preferatul publicului craiovean pentru reușitele sale spectaculoase. Alintat de suporteri Mister „Slam Dunk“, Bureau nu a mai jucat la altă echipă de când a plecat de la SCM-U Craiova, în primăvară, iar ieri, când a fost prezentat într-o conferință de presă, a cerut publicului răbdare. „Sunt fericit că am venit. Acum nu sunt în cea mai bună formă, dar mă voi strădui să redevin acel Travis Bureau pe care-l știu suporterii craioveni. Am urmărit doar un meci al echipei din acest sezon, cel cu Oradea, nu pot să-mi fac o părere“, a spus jucătorul care are contract cu SCM-U până la sfârșitul sezonului. Întrebat de ce în vară a decis să nu mai rămână la Craiova, Travis s-a limitat să spună că „din motive personale“.

Au plecat Grubor și Covington

Prin aducerea jucătorului de peste Ocean, dar și a lui Pilcevic, numărul străinilor din lot crescuse la opt și de aceea cei din club au decis să renunțe la serviciile americanului Nickolas Covington și ale lui Milos Grubor. „Cei doi au plecat ieri, am rămas cu șase străini“, a explicat antrenorul secund al echipei craiovene, Vladimir Vuksanovic. Despre Bureau, secundul lui Oliver Popovic a spus că jucătorul american are nevoie de timp ca să se integreze în sistemul de joc actual al echipei: „Îl cunosc deja pe Bureau, știu că ne poate ajuta, acum trebuie să avem răbdare cu el pentru că nu a mai jucat din martie și trebuie ajutat să se integreze în noul sistem. Va fi pe bancă la meciul cu Timișoara, dar nu știm dacă va juca și câte minute“.

Burlacu: Vrem trei victorii

Și căpitanul Cătălin Burlacu a venit la întâlnirea cu presa. Multiplul campion al României a trasat obiectivul pentru ultimele trei meciuri din 2015, cel de sâmbătă cu Timișoara, pe teren propriu, de la ora 18.00, apoi cele din deplasare cu Energia Târgu Jiu (22 decembrie) și Steaua CSM București (29 decembrie), spunând că își dorește trei victorii.
„În 12 zile avem trei meciuri din care trebuie să ieșim învingători: primul cu Timișoara, apoi o deplasare dură la Energia, dar vreau să câștigăm și la București pe 29 decembrie, să ne luăm revanșa. Timișoara vine după probleme financiare, dar nu după probleme de lot. Victoria lor cu Oradea ne determină să tragem un semnal de alarmă. Sunt o echipă care nu are nimic de pierdut, jucătorii lor joacă cu dezinvoltură. Încercăm să-l integrăm cât mai repede și pe Bureau în sistemele noastre de joc. Lotul a suferit numeroase modificări, dat fiind faptul că nu este ușor să contruiești rapid o echipă eficientă. Încerc să fac cât mai mult posibil pentru ca această echipă să arate un baschet de calitate“, a spus experimentatul baschetbalist.
Acesta a vorbit și despre ultimul meci, cel cu BCM-U Pitești, câștigat de echipa sa pe final, arătându-se nemulțumit de jocul echipei: „A fost o revenire a noastră, care se vede în clasament, ne ține în obiectivul propus, aceea de a ne clasa în primele șase echipe. Este bine că ne câștigăm meciurile de acasă împotriva adversarilor cu care ne luptăm pentru play-off, dar în ceea ce privește evoluția noastră și exprimarea în teren în partida cu Piteștiul, nu sunt mulțumit“.

„Dacă trebuie, toți cinci sărim în cap pentru o minge“

Burlacu a vorbit și despre unele nesincronizări din meciul cu Piteștiul, când doi coechipieri se luptau pentru o minge. „Se întâmplă în sport să iei o decizie într-o fracțiune de secundă, să nu știi cine este în spatele tău sau cine este cu mâinile pe aceeași minge. Ne vom lupta, dacă trebuie, toți cinci sărim în cap pentru o minge, pentru a o lua unul dintre noi. Nu este o chestie de neînțelegere între coechipieri, se întâmplă frecvent, dacă nu la un meci, la două. Sari în aer, iar în momentul acela nu vezi decât mâinile tale și mingea. Dacă mai vezi două mâini lângă, nu știi dacă sunt ale coechipierului sau ale adversarului. Nu este ceva de râs!“.

Spectatorii, invitați să aducă jucării de pluș

La meciul de mâine cu BC Timișoara, spectatorii craioveni sunt chemați să vină cu jucării de pluș pentru copiii defavorizați și să le arunce pe parchet la începutul meciului, așa cum s-a întâmplat în fiecare an. „Suntem într-o perioadă cu rezultate pozitive, în care trebuie să demonstrăm că schimbările au fost benefice și vrem să le dăruim fanilor bucurie“, a încheiat Cătălin Burlacu.

Travis Bureau, cadoul mult sperat pentru suporterii craioveniTravis Bureau (stânga), Vladimir Vuksanovic şi Cătălin Burlacu au vorbit despre meciurile viitoare (Foto: Alexandru Vîrtosu)

Sursa: gds.ro

You can leave a response, or trackback from your own site.
eXTReMe Tracker