11/12/2015

Incendiu în Târgul Municipal Zilnic din Craiova. Au fost cuprinse de flăcări 600 de standuri cu haine second hand.

2. Incendiu în Târgul Municipal Zilnic din Craiova Un incendiu a izbucnit vineri, la orele prânzului, la târgul de vechituri de pe Strada Caracal din Craiova. Mai multe echipaje ale pompierilor au intervenit pentru stingerea focului.


Potrivit reprezentanţilor SC Pieţe SA, au fost cuprinse de flăcări 600 de standuri cu haine second hand.


 

UPDATE, ORA 19.10

Întreaga suprafaţă de 4500 de metri pătraţi a târgului a fost mistuită de flăcări. Sâmbătă se va întruni o comisie pentru stabilirea cauzei incendiului. De asemenea, reprezentanţii târgului au primit amendă pentru că nu aveau autorizaţie de securitate la incendiu.

UPDATE ORA 18.55

Pompierii, 70 la număr, se străduiesc şi la această oră să stingă focul. Nu s-a stabilit cauza incendiului, dar nu există victime.

UPDATE ORA 18.25

Târgul care a luat foc nu are autorizaţie de securitate la incendiu. Până în momentul de faţă, nu s-a stabilit cauza incendiului.

Deocamdată nu se ştie cât de grav este incendiu sau de la ce a pornit. „A fost o mână criminală. Vor să ne gonească, s-a mai întâmplat şi în alţi ani. Nu ştim cum o să dăm înapoi banii luaţi cu camătă pe produsele care au ars“, a declarat un vânzător de etnie romă.

Intervenţia pompierilor este în plină desfăşurare, iar flăcările ating şi şapte metri în unele locuri. La faţa locului se află 50 de pompieri şi toate maşinile de pompieri din Craiova şi Işalniţa.

2. Incendiu în Târgul Municipal Zilnic din Craiova

1. Incendiu în Târgul Municipal Zilnic din Craiova

3. Incendiu în Târgul Municipal Zilnic din Craiova

Sursa: adevarul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *