Ciupercă gigant demnă de Cartea Recordurilor, descoperită în Dolj

Telekom.ro
Dacă îți place acest articol, distribuie pe:

Ciupercă gigant demnă de Cartea Recordurilor, descoperită în Dolj Peste 10 kilograme. Atât cântăreşte o ciupercă descoperită în apropierea unei stâne din judeţul Dolj. Biolgii sunt convinşi că a suferit mutaţii şi nu recomadă să fie consumată.
Exemplarul gigant demn de Cartea Recordurilor a fost descoperit de un bărbat din Craiova, care a mers în vizită la un prieten la o stână din comuna Predeşti.Marian Uţă a povestit că în momentul în care a văzut ciuperca de peste 10 kilograme a crezut că este iniţial un dovleac. „Nu am mai văzut niciodată aşa ceva. M-am gândit deja ce o să fac cu ciuperca gigant în cazul în care este comestibilă. Cu siguranţă o să ajungă în borcanele de zacuscă. Mai întâi vreau să o arăt şi prietenilor. Abia am putut să o car în braţe până la stână, iar în momentul în care am pus-o pe cântar m-am speriat. Cântăreşte peste 10 kilograme”, a povestit cu zâmbetul pe buze olteanul Mărimea ciupercii gigant este direct proporţională cu cantitatea de apă căzută. Este vorba de o ciupercă de câmp care cu siguranţă a suferit mutaţii. „S-a dezvoltat atât de mult din cauza precipitaţiilor abundente. Este vorba despre o ciupercă de câmp. În zonă solul este fertil”, susţin biologii. Marian Uţă a dus ciuperca gigant demnă de Cartea Recordurilor la un laborator pentru a vedea dacă este comestibilă.

Ciupercă gigant demnă de Cartea Recordurilor, descoperită în Dolj
Sursa: adevarul.ro

 

You can leave a response, or trackback from your own site.
eXTReMe Tracker