Real Madrid, SUPERCAMPIOANA Europei

Telekom.ro
Dacă îți place acest articol, distribuie pe:

Real Madrid, Winners UEFA Super Cup 2014 Real a cucerit Supercupa Europei învingând pe Sevilla mult mai clar decât arată scorul de pe tabela stadionului din Cardiff. Ronaldo a reușit dubla iar Iker Casillas a devenit unicul jucător cu toate trofeele importante în palmares, în postură de căpitan.

Carlo Ancelotti a trimis pe teren toate vedetele aduse în această vară, cu excepția lui Keylor Navas. Tony Kroos și James Rodriguez au debutat oficial și primul a fost impresionant la mijlocul terenului, acolo unde a făcut pereche cu Luka Modric și a părut că joacă la Real de o viață.

James a fost ceva mai discret, a reușit două pase de efect și a ratat o ocazie, dar a părut încă neintegrat pe deplin în jocul madrilenilor. Din ofensiva de 300  de milioane de dolari a Realului nu columbianul a fost cel mai șters, Benzema fiind mai mereu prins pe picior greșit.

Una peste alta însă, Real s-a impus categoric pentru că a controlat ofensiv disputa. În prima repriză spre exemplu, Kroos a oferit 15 pase exacte în ultima treime de teren, spre comparație toată echipa Sevillei reușind în același interval 18.

Ronaldo a deschis scorul la jumătate de oră după start, dintr-o centrare perfectă venită de la Bale, de pe stânga, dintr-o poziție mai puțin obișnuită pentru galez. Acesta și-a dorit mult să înscrie, jucând acasă, dar n-a fost mai egoist ca în alte partide și a preferat un joc colectiv.

Ronaldo a mai marcat odată imediat după reluare, când a și închis meciul, cu un șut la care, poate, Beto ar fi putut interveni mai bine.

Real a cucerit primul trofeu al sezonului și se anunță o candidată clară la celelalte pe care le mai are de disputat, mai ales La Liga și Champions League.

Sursa: digisport.ro

You can leave a response, or trackback from your own site.
eXTReMe Tracker