Primul transplant de ţesut osos efectuat la Craiova

Telekom.ro
Dacă îți place acest articol, distribuie pe:

Primul transplant de ţesut osos efectuat la Craiova Unitatea spitalicească din Bănie devine astfel al cincilea centru universitar din ţară unde se efectuează astfel de intervenţii, după Bucureşti, Timişoara, Târgu Mureş şi Iaşi. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă  din Craiova a fost acreditat anul trecut de Ministerul Sănătăţii pentru a efectua prelevare şi transplant de ţesut osos şi tendinos.Pentru aceasta, unitatea spitalicească din Bănie a încheiat un protocol de colaborare cu Banca de ţesuturi a Spitalului Colentina din Capitală.

De aici a provenit şi grefa osoasă ce a fost utilizată pentru primul transplant de ţesut osos efectuat la Craiova. Operaţia a fost realizată de doctorul Dan Grecu şi echipa sa de medici de la Clinica de Ortopedie. Beneficiarul este un bătrân de 70 de ani.

Dânsul a avut o artroplastie totală de şold în urmă cu 9 ani care, în urma faptului că dânsul era bărbat în putere, foarte activ, a suferit o pierdere protetică şi a trebuit să schimbăm una dintre componentele protetice, respectiv cupa, care se deteriorase foarte mult, şi, mai ales, se deteriorase osul în care era implantată. Este o operaţiune standardizată, foarte riguroasă, astfel încât să ferească pacientul primitor de eventualele probleme ale unei contaminări virale şi de toate celelalte probleme de natură epidemiologică.
Dr. Dan Grecu

Operaţia s-a desfăşurat cu sprijinul doctorului Andrei Nica, responsabil al Băncii de Ţesut Colentina.

S-a făcut un planning foarte riguros ca să nu existe probleme intra operatorii.  A fost o discuţie între noi, atât colegii de la Clinica de Ortopedie de la Craiova cu cei de la Bancă, au discutat, s-au sfătuit cum ar fi mai bine ca operaţia să decurgă conform celor stabilite. Ideea este că aceste grefe sunt validate atât virusologic cât şi bacteriologic. Iată că azi a ieşit o operaţie foarte frumoasă deşi nu este deloc o operaţie uşoară.
Dr. Andrei Nica

În doar câteva zile, bătrânul va putea merge. Peste aproximativ două săptămâni un alt pacient va intra în sala de operaţii pentru o astfel de intervenţie. Mai trebuie spus că pentru astfel de intervenţii chirurgicale pacienţii nu trebuie să scoată bani din buzunare.

Pe lângă transplant, la Craiova se realizează acum şi prelevare de ţesuturi.

Ideea este că acest transplant se face numai într-un centru acreditat. Spitalul din Craiova este acreditat şi pentru transplantul de ţesut osos precum şi prelevare de la donatorul viu, pentru că practic poţi să prelevezi, ai acest drept să prelevezi de la o coxartroză, artroza de şold, poţi să prelevezi un cap femural. În loc să îl arunci la coş, practic faci procedura de prelevare care urmează nişte reguli.
Dr. Andrei Nica

Sunt două modalităţi de recoltare a ţesuturilor: de la persoană aflată în moarte clinică, sau pot fi recoltate de la pacientul în cauză. Noi utilizăm aceste proceduri tot mai mult. Asta pentru că persoanele care au beneficiat de endoprotezare acum vin la revizii şi, totodată, avem nevoie şi în traumatologie. Sunt de exemplu politraumatismele cu fracturi de bazin, sau fracturi de membre care necesită un aport de os de la altă persoană. Noi acum am intrat într-un standard european de transplant de os. Atât partea de recoltare cât şi partea de utilizare a acestor grefe. Ne mândrim că se întâmplă la noi în Craiova.
Dr. Dănuţ Tarniţă

Donarea – benefică

Trebuie să convingem oamenii că donarea este un lucru benefic, că este bine să donăm nu numai organe, sânge, ci şi ţesuturi. Donarea este atât de importantă şi atât de necesară în anumite situaţii. Un pacient, indiferent de ce vârstă are, care este un om activ de ce să nu îl repari? Este benefic ca populaţia să se gândească şi la aceşti pacienţi, poate rude ale lor vor avea nevoie de aşa ceva. Acesta este mesajul pe care noi, din partea Băncii de Ţesut, îl dăm la toată lumea. Toţi putem păţi câte ceva, Doamne Fereşte, dar e bine să ştii că atunci când ai nevoie, poţi să ai ce trebuie.
Dr. Andrei Nica

Sursa: editie.ro

You can leave a response, or trackback from your own site.
eXTReMe Tracker