DOLJUL Are cei mai mulţi copii cu copii

Telekom.ro
Dacă îți place acest articol, distribuie pe:

DOLJUL Are cei mai mulţi copii cu copii Caz alarmant în rândul tinerelor românce. Tot mai multe adolescente rămân, în fiecare an, însărcinate la vârste fragede.În 2013, aproximativ 13.200 de fete mai mici de 19 ani au devenit mame. Potrivit Ministerului Sănătăţii, dintre acestea în jur de 730 aveau mai puţin de 15 ani.

Cele mai multe cazuri de minore însărcinate s-au înregistrat în judeţul Dolj

Situaţia este cu atât mai alarmantă cu cât cele mai multe cazuri de minore însărcinate s-au înregistrat în judeţul Dolj. Conform Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, anul trecut, în sistemul de protecţie specială au născut 123 de minore. 16 dintre ele au făcut întrerupere de sarcină.

Specialiştii, pro şi contra educaţiei sexuale în şcoli

Numărul fetelor însărcinate care încă nu au atins vârsta de 16 ani rămâne constant. Părerile  specialiştilor sunt împărţite, unii spun că educaţia sexuală în şcoli este una suficientă.
La polul opus, se află cei care susţin că de educaţia sexuală a adolescenţilor ar trebui să se ocupe în special părinţii. Totodată, specialiştii mai afirmă că unii autori de manuale încurajează relaţiile sexuale în rândul minorilor.

Printre minorele însărcinate se regăsesc acei adolescenţi care sunt slab pregătiţi pentru educaţie şi care provin din familii sărace şi vulnerabile. În cursurile de educaţie pentru adolescenţi ar trebui să fie introdusă o abordare corectă şi anume abstinenţa faţă de sex.
A explicat un psiholog

Eu nu pot să recomand pacienţilor să se dezică de relaţiile sexuale, pentru că comportamentul tinerilor este determinat de natura fiziologică şi de hormoni, adică e o condiţie fizică. Studiile arată că în ţările care au promovat abstienenţa, Canada, Marea Britanie, Franţa, Suedia şi Olanda, au demonstrat că rata sarcinilor a fost destul de înaltă. Copiii care au discutat cu părinţii despre sarcinile nedorite au început viaţa sexuală cu un an mai târziu.
A relatat un medic specialist

Sarcina la o vârstă tânără benefică, dar nu înainte de 20 de ani

Potrivit specialiştilor în sănătate, fiecare adolescent are dreptul să aleagă abstinenţa sau relaţii sexuale protejate, doar că trebuie să fie mai bine informaţi. Educaţia sexuală ar trebui făcută în şcoli, de la vârsta de 12 ani, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Specialiştii arată că, pe această cale, copiii ar fi familiarizaţi la timp cu folosirea metodelor contraceptive, fapt ce ar duce, printre altele, la evitarea sarcinilor nedorite.
Din punct de vedere strict medical, este de preferat ca sarcina să se instaleze înaintea vârstei de 30 de ani. În plus, nu poţi ignora ceasul biologic care ticăie din ce în ce mai tare. Un prim avantaj al sarcinii la o vârstă tânără este maturitatea fiziologică. Organismul este pe deplin dezvoltat, fertilitatea atinge punctul maxim, toate organele şi sistemele organismului funcţionează la capacitate maximă, asigurând cele mai bune condiţii pentru formarea embrionului şi dezvoltarea fătului.
Specialiştii mai spun că până la 30 de ani, femeia are mai multă energie fizică şi psihică, ceea ce o va ajuta să facă faţă mai uşor unor neplăceri specifice sarcinii: greţuri, ameţeli, insomnie şi alte simptome supărătoare ce pot apărea mai ales în sarcină. Un alt avantaj al sarcinii la o vârstă tânără este că nu şi-au făcut încă simţită apariţia “neputinţele” vârstei mature (migrene, oboseală, dureri musculare sau de oase), iar organismul nu are încă “la activ” afecţiuni cronice care pot complica sarcina sau naşterea.

Adio adolescenţă, bun-venit responsabilităţilor!

Chiar şi aşa, specialiştii spun că sarcinile în rândul tinerelor sub 20 de ani pot fi periculoase. 29.000 de adolescente din România se maturizează, în fiecare an, prea repede. Ele devin mame atunci când ar trebui să se bucure încă de tinereţe.
Alte 18.000 aleg cealaltă varianta – fac avort. Însă, şi pentru unele, şi pentru altele, primul pas în viaţă începe cu stângul.

«Statutul de părinte implică multe griji»

M.P. este o tânără de 16 ani care deşi a rămas însărcinată la o vârstă fragedă  a hotărât să păstreze copilul. Adolescenta ne-a mărturisit că nu s-a gândit nicio clipă să facă întrerupere de sarcină. Tatăl, cu câţiva ani mai mare decât tânăra mamă, a fost de acord cu păstrarea copilului.

La început mi-a fost teamă de reacţia părinţilor mei. Ba mai mult, am avut momente în care mi-am dorit să mă sinucid, însă mi-am luat inima-n dinţi şi le-am mărturisit adevărul. La aflarea veştii, am crezut că mama va muri, însă a înţeles că fapta este deja consumată şi că nu mai este loc de întors. Mai am puţin până când o să nasc. Aştept cu nerăbdare să-mi ţin fetiţa pentru prima dată în braţe. Cred că va fi emoţionant. Şi iubitul meu a realizat că noul statut, cel de părinte implică multă responsabilitate. Sper să nu se schimbe pe parcurs.
A mărturisit viitoarea mamă

România, pe locul doi în Europa în privinţa numărului de naşteri la adolescente

Conform statisticilor, România este pe locul doi în Europa în privinţa numărului de naşteri la adolescente. Pot apărea complicaţii pentru că organismul nu poate susţine o sarcină.
Copiii acestor tinere sunt mici la naştere, imaturi şi au o rată de supravieţuire mai mică decât la o femeie de peste 19 ani. Mai mult, sarcina este principala cauză a decesului la tinerele femei între 15 şi 19 ani din întreaga lume, din cauza complicaţiilor la naştere şi a avorturilor ilegale sau nesigure. O mare parte dintre ele avortează spontan, iar complicaţiile sunt infecţii, sângerări şi sterilitate pe termen lung.

Rată tot mai scăzută a natalităţii în România

O altă situaţie controversată vizează naşterile care au ajuns în 2013 la cel mai mic nivel de după al Doilea Război Mondial, acesta fiind unul dintre motivele pentru care Ministerul Sănătăţii trebuie să reia programul de fertilizare in vitro, prin care au fost aduşi pe lume peste 350 de copii.

O problemă gravă a României este rata tot mai scăzută a natalităţii. În 2013 s-au născut cei mai puţini copii după al Doilea Război Mondial. A fost programul gratuit de fertilizare in vitro şi transfer embrionar al Ministerului Sănătăţii, prin care au fost aduşi pe lume 350 de copii, cu un milion de euro, adică echivalentul a jumătate de kilometru de autostradă. Programul de fertilizare in vitro (FIV) trebuie reluat. Am semnalat problema accesibilităţii la acest program, respectiv să nu coste, pentru că sunt nişte sume foarte importante pe care multă lume nu le poate suporta.
A declarat preşedintele Asociaţiei Române de Reproducere Umană (ARRU), profesor dr. Radu Vlădăreanu

Prea puţine centre de fertilizare in vitro în România

În România sunt prea puţine centre pentru fertilizare in vitro. Ministerul Sănătăţii a lansat în 2011, în premieră, Programul de fertilizare in vitro şi transfer embrionar. Bugetul programului a fost de patru milioane de lei, Ministerul Sănătăţii susţinând financiar o singură procedură de fertilizare in vitro pentru fiecare cuplu, în două etape: 4.920 lei după realizarea procedurii de fertilizare (prelevarea ovocitelor prin puncţie foliculară, recoltarea spermei şi procesarea acesteia, inseminarea ovocitelor, transferul embrionar) şi 1.230 de lei după confirmarea finalizării procedurii FIV/ET cu o sarcină, urmată de naştere.

Românii merg în Grecia pentru fertilizare in vitro

Aproape 50 de cupluri din România merg, lunar, în Grecia pentru fertilizare in vitro, rata de reuşită pentru românce fiind aproape 60 la sută, potrivit realitatea.net.
În septembrie 2013 şi până în prezent, la clinica din Atena au fost deja, pentru fertilizare in vitro, 250 de paciente din România.

Din septembrie şi până în acest moment, avem deja peste 250 de paciente din Romania care au ales să facă fertilizare in vitro la clinica Genesis din Atena. Şi sunt încântat să anunţ un procent de reuşită de 56,3 la sută pentru aceste cazuri din România.
A spus dr. Pantos

Unul dintre motivele pentru care femeile din România aleg Grecia pentru fertilizarea in vitro este acela că fiecare caz este tratat individual, pornind de la particularităţile fiecăruia.

Unul din motivele acestui succes este faptul ca tratăm fiecare pacientă individual. Fiecare caz este unic, are specificul lui. Acest lucru, alături de investiţiile făcute constant în laboratorul nostru de embriologie, au dus clinica Genesis la un procent general de reuşită de 57,3 la sută.
A spus medicul ginecolog

Sursa: editie.ro

You can leave a response, or trackback from your own site.
eXTReMe Tracker